Istoria caricaturii

Caricaturile sunt in ziua de azi deosebit de populare, nu doar in paginile ziarelor, dar si pe internet si in presa online

Istoria caricaturii
Caricatura unui echipaj al unei navete spațiale

In revista Punch, prima revistă săptămânală de umor, care îşi începuse apariţia la 17 iulie 1841, se publica o serie de desene ironice. Din acest moment noţiunea de caricatură va fi istoric stabilită în înţelesul pe care îl acordăm şi noi astăzi.

Dacă ar fi să stabilim un istoric al genului numit caricatura, putem să considerăm chiar desenele rupestre ca având adesea o menire satirică, datorită sintezei şi a reducerii la abstract prin stilizare, nota specifica a caricaturii fiind stilizarea şi reliefarea accentelor predominante ale subiectului.

În tradiţiile tuturor popoarelor, pe toate continentele, întâlnim astfel de desene ale unor figuri umane sau animale care, chiar dacă nu posedă neapărat trasaturi amuzante, simplitatea expresiei lor grafice le conferă noţiunea de caricatura în înţelesul arhaic al termenului.

Este dificil si greu de desemnat primul caricaturist european. Cum am aratat mai sus, strămosii caricaturiştilor au fost artişti ai epocii lor, respectabili şi cât se poate de serioşi, care foloseau termenul de caricatură în înţelesul său initial de schiţă în vederea realizării unei opere de artă. Niciunul din acesti artisti nu a considerat că aceste schiţe ar fi destinate de a fi prezentate publicului larg, in principal datorită lipsei unui suport adecvat de promovare publică.

Celebrele schiţe caricaturi ale lui Leonardo da Vinci, desenele groteşti ale lui Bosh, Goya, G. Grosz sau E. Munch sunt considerate repere cele mai adesea abordate de către istoricii artei când vorbesc despre grafica caricaturală. Aceasta critica acida si artistica a realitatii este gustata in zilele noastre de publicul larg si si-a gasit locul binemeritat in galeria artistica contemporana.

Post Author: Autorul