Metodă Montessori – eficientă și inovație în învățământ

Metoda Montessori – eficiență și inovație în învățământ

Cu aproape 100 de ani în urmă, o femeie extraordinară numită Maria Montessori a revoluţionat ideea de învățământ punând bazele sistemului care astăzi îi poartă numele şi care se bucură de popularitate în lumea întreagă şi mai nou începe să se dezvolte şi în România.

Metodă Montessori – eficientă și inovație în învățământ
metoda montessori

Această metodă de educație pleacă de la premisa că un copil se educa începand de la naştere şi că primii ani din viaţa unui copil sunt cei care îl educa pe acesta cel mai mult și sunt şi cei mai importanţi, atât din punct de vedere fizic cât şi mental.

Maria Montessori a pus bazele acestei metode de educație, pornind de la o cunoaştere solidă  și bine întemeiată în domeniul biologiei, psihiatriei şi al educației. Muncă doamnei Montessori a parcurs  ani de studii şi observaţie a copiilor din diferite culturii şi rase. Ea a studiat copii de toate rasele şi culturi din numeroase ţări ajungând să înțeleagă în cele din urmă că legile dezvoltării umanităţii sunt valabile oriunde.

În punctul central al metodei Montessori este situat copilul, cel care condiționează actul educativ, iar educatorul este doar instrument în procesul de învăţare. Mediul este conceput special pentru a ajuta copilul să înveţe și se adaptează la nevoile copilului și nu invers. Mobilierul şi materialele didactice sunt adaptate copilului.

Totul este la îndemâna lui şi îi oferă libertatea de a alege şi a învăţa. Copiii învaţă singuri, folosind materialele specifice, timp în care rolul învățătorului este să direcţioneze, să stimuleze şi să ghideze activitatea copiilor. Educatorul nu intervine niciodată atunci când un copil e concentrat şi acționează doar dacă a constatat că micuțul are nevoie de ajutor, nu ştie ce să facă, sau îi deranjează pe ceilalţi colegi.

Copilul nu este niciodată corectat atunci când greşeşte. Se consideră că încă nu a ajuns să stăpânescă suficient noțiunea respectivă, iar materialul va fi îndepărtat şi conceptul reluat cu alt prilej, după o anumită perioadă de timp.

Educatorul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată, dar nu le oferă nici recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea generată de mulţumirea de sine. În cazul în care un copil îi deranjează pe colegii lui sau se comportă într-un mod care strică armonia şi ordinea din clasă, acesta va fi luat de către educator şi dus într-un loc retras de ceilalţi copii.

Post Author: Autorul